admin

About admin

Posts by :

book-poverty-23237968

PNRR – ul social

Ladies and gents,
Planul Național de Redresare și Reziliență is here! Un instrument  propus de Uniunea Europeană pentru a implementa reforme structurale și a realiza investiții, parte granturi nerambursabile, parte împrumuturi cu dobândă aproape de zero. Condiții avantajoase, win -win pentru toată lumea. Având obligatoriu și o componentă “green” și digitalizare este în fapt și un mesaj de suport al Uniunii că e nevoie de eforturi consistente din partea fiecărui stat pentru a ajunge la obiectivele de dezvoltare durabile ale  Agendei 2030. Redresare după pandemia COVID  – 19 dar și sisteme mult mai reziliente în fața a ce ne așteaptă: provocarea încălzirii globale și a provocărilor continue de sănătate publică. Este evident că această pandemie ne-a arătat tuturor cât de  greoi și birocratic instituțional ne mișcăm.

Revenind la România, nu cred că mai este cineva care este cel puțin conectat la viața publică care să nu fi auzit de PNRR. A fost folosit intens mai ales la nivel guvernamental pentru a acoperi lipsurile din construcția bugetară…”avem alocată o sumă mai mică aici dar mai avem în PNRR”, “investițiile le vom face pe PNRR”, tot ceea ce a însemnat reformă sau  investiție în infrastructură a fost argumentat prin intermediul PNRR. Să recunoaștem, suma este foarte mare, aproape 30 miliarde euro în 6 ani de zile, să dea Domnul să reușim să îi absorbim pe toți. Febra PNRR a cuprins și UAT-urile care au “prins” în cadrul acestui program un fond destinat de aprox. 3 miliarde de lei. Foarte bine! Ne dorim orașe și comune frumoase.  Chiar și ONG-urile au reușit să se impună cu un fond de reziliență de 100 mil euro. Și mai bine! Ne dorim cu toții o societate civilă rezilientă, activă, prezentă și consultată. Toată lumea a primit câte ceva, sigur nu cât vor,  dar nici nu aș fi vrut să fiu în papucii domnului Ghinea când a făcut împărțeala. Iar comparativ cu PNRR transmis ca și propunere în octombrie 2020 acest plan este cu siguranță mult mai “colorat”. Acela era practic o listă de investiții în diferite grade de maturitate.

Având aceste premise, înghesuiala a fost mare și tocmai de aceea, chiar dacă am participat la multe consultări (kudos MIPE! pentru organizarea lor ) și, chiar dacă am făcut și ceva propuneri pe formularul de reformă, nu am avut așteptări foarte mari de la acest program în privința asistenței sociale. Asta deși în recomandările de țară suntem sistemic atenționați de lipsa protecției sociale pentru persoanele vulnerabile, gradul scăzut de acoperire, mai ales în mediul rural, lipsa unui sistem educațional integrat, comunitatea romă, etc. . Apoi…a ieșit domnul Ghinea și a spus..cităm:  “De asemenea, implementăm în sfârşit reforma profundă a asistenţei sociale care este legea venitului minim de incluziune (VMI), care creează practic aceste stimulente pentru oamenii aflaţi la baza de jos a veniturilor să intre în câmpul muncii formalizate.” Înțeleg că este o declarație politică dar poate că mai multă responsabilitate și celeritate când spui aceste cuvinte unor stakeholderi  publici și privați din sistemul actual  care și așa, până în zi de azi sunt considerați doar cheltuieli  sau puși la categoria “și alții” . Dar ne place să o ardem cu principii de genul “solidaritate” , “nimeni lăsat în urmă”, etc

Pentru a înțelege mai bine de ce această afirmație este una nepotrivită plecăm,  așa cum m-a învățat un jovial preot iezuit,  de la etimologia cuvântului.

“A reforma” provine din francezul “reforme” și înseamnă “transformare politică, economică, socială, cu caracter limitat sau de structură pentru a realiza un progres” Câteva cuvinte cheie: transformare, structură și progres

Eșențiale pentru PNRR sunt reformele, iar implementarea lor vine cu partea de investiții. Nu invers!

Am sintetizat măsurile cuprinse în noul PNRR ce se doresc a fi în legătură cu sistemul de asistență socială. Cu bold textul din PNRR și cu Italic considerațiile unui biet asistent social cu ceva experiență grass-root.

  • Vedeta este Acordarea de beneficii de asistență socială bazate pe testarea mijloacelor, inclusiv prin actualizarea legislației, elaborarea procedurilor de lucru, formarea personalului în domeniu și susținerea parțială a costurilor introducerii VMI (Venitul Minim de Incluziune ). Pe înțelesul tuturor această lege presupune reforma prestațiilor sociale. Implementarea acestei legi este NECESARĂ, nu degeaba a fost adoptată încă din anul 2016, problema a fost mereu despre costul bugetar al unei astfel de legi. Nu și-a asumat-o nimeni! Niciun partid sau coaliție.  MIPE a declarat că vor propune Comisiei nu doar sume prin PNRR pentru pregătirea infrastructurii de implementare dar și o sumă ce va constitui plata efectivă a măsurile cuprinse în lege. Sincer, consider că  nu va accepta Comisia o astfel de cheltuire. Sustenabilitatea financiară a unei astfel de măsuri ar depinde doar de un agreeement politic după încetarea alocării pe PNRR  și din păcate puține sunt acele agreement-uri politice care la noi se respectă, mai ales dacă vin cu un buget atașat. Mai pe scurt bugetul național va trebui să preia “sarcina” bugetară ulterioară. Din perspectiva cuvintelor noastre cheie, nicio transformare, puțină structură și progesul este discutabil.

 

  • Reforma sistemului de servicii sociale de îngrijire de lungă durată pentru a-l face mai acoperitor, mai rezilient și mai calitativ, atât pentru vârstnici cât și pentru copii. Această direcție este foarte vagă, singurul aspect care am putea spune că dă o oarecare idee care sunt acele servicii care se au în vedere este sintagma” de lungă durată”: ne dăm cu presupusul, deci ar fi acele centre cu componentă rezidențială. Cât despre măsuri concrete, nu pot spune decât că suntem de acord cu toții că ne dorim servicii de calitate, reziliente, acoperitoare. Suntem în standby, așteptăm ceva mai concret. Doar pentru că o numești reformă nu înseamnă că ea și este una dacă nu poți identifica măsurile concrete.

 

  • Reabilitarea, consolidarea (inclusiv seismică), modernizarea, extinderea sau reconstrucția și dotarea căminelor publice pentru persoane vârstnice care funcționează în baza standardului minim de calitate (clasa a III-a de calitate). Infrastructura socială destinată persoanelor vârstnice este învechită și neadaptată standardelor minime de calitate. Și în mediul privat dar mai ales în mediul public. Adică condițiile de îngrijire ale vârstnicului ar fi trebuit să se fi schimbat de acum 20-30 astfel și  centrele ar fi trebuit să se adapteze de ceva la noile standarde de îngrijire de ceva vreme. Plus că în ultimii ani, demența Alzheimer, bolile neurologice și/sau  neurodegenerative de tip Parkinson devin dominante la persoanele vârstnice și  necesită spații adecvate de îngrijire. O măsură bună deci dar ce nu înțeleg eu este  ce să investești într-o infrastructura publică generatoare de costuri din bugetul local/ județean  când de fapt știm că acest serviciu este singurul sustenabil pe piața îngrijirii. Latura socială – deci persoanele vârstnice care nu pot să își permită un astfel de loc decent – să fie subvenționată mai apoi din fonduri publice printr-o grila de cofinantare care să fie adoptată la nivel local(obligatie de altfel a fiecarei administrații conform legii legea 17/ 2000). Practic autoritatea plătește locul și deci eficientizează sarcina lui financiară.

 

  • Construirea, dotarea și asigurarea funcționării unor centre pentru persoane vârstnice, furnizate la nivel județean pe baza unor prototipuri de centre rezidențiale pentru vârstnici, inclusiv cu posibilitatea înființării unor unități mobile de îngrijire la domiciliu. Această formulare foarte alambicată a unui serviciu -prototip  care să includă o componentă rezidențială dar  o componentă de îngrijire la domiciliu nu este rea deloc ca și formă de asistență a persoanei vârstnice. Presupun că e o combinație rezidențial -la domiciliu organizată la nivel județean. Ce înseamnă această organziare? Cine va fi responsabil? Cum asigurăm acoperirea geografică? sunt întrebări la care nu știu dacă MIPE  sau MMPS are răspunsuri. Din experiența mea privind acordarea de servicii sociale adresate persoanelor vârstnice la nivel grass-root totuși sunt câteva chestii evidente: vârstnicul preferă îngrijirea la domiciliu și experții o recomandă, nevoia trebuie să fie adresată prompt nu birocratic deci o abordare bottom-up și accesarea unei facilități rezidențiale trebuie să fie ultima soluție! Plecând de aici trebuie să construim programele destinate persoanelor vârstnice.  

 

  • Dezinstituționalizarea persoanelor adulte cu handicap și prevenirea instituționalizării acestora prin operaționalizarea rețelei de asistenți personali profesioniști și oferirea de cursuri de calificare și recalificare. Total de acord, este nevoie de o operaționalizare a rețelei!  Ca și măsuri specifice aș menționa o pregătire mai temeinică a acestor asistenți personali, o monitorizare mai riguroasă a activității lor și o campanie națională de recrutare a acestor persoane dedicate , un grup de suport pentru ei și de asemenea servicii de tip respiro accesibile pentru fiecare . Să nu uităm de asemenea că avem nevoie de spații publice accesibile persoanelor cu dizabilitate și o infrastructură generoasă și primitoare cu aceste persoane. Oferirea de cursuri de calificare și recalificare pentru persoanele cu dizabilități este binevenită având și o componentă socială de altfel. Facilitățile legislative oferite companiilor pentru încadrarea în muncă a persoanelor contribuie dar poate o emfază mai mare pe programe pilot ale mediului de business în integrarea acestei resurse umane. Nu în ultimul rând, o campanie națională care să scoată în valoare câtă plus -valoare aduce o persoană cu dizabilități unui colectiv de muncă. AVEM NEVOIE DE EXEMPLE!

 

  • Construirea de case de tip familial și de locuințe protejate pentru persoanele instituționalizate (cu dizabilități și copii).  “După data de 1 ianuarie 2021 copiii vor primi îngrijire adecvată în case de tip familial , unde vor fi îngrijiți maximum 12 copii în fiecare casă sau în apartamente de tip familial, unde vor fi îngrijiți maximum șase copii în fiecare apartament”, se anunța în conferința de presă sedinței care modifica legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Copii care sunt cu măsură de protecție trebuiau îngrijiți în case sau apartamente de tip familial și se adopta mărirea cuantumului indemnizației pentru plasament cu 400 RON lunar.  La 30 septembrie 2020, deci cu trei luni înaintea termenului limită în sistemul de protecție de tip clasic (centre de plasament) mai erau instituționalizați 4067 copii cu sau fără dizabilități. Mă îndoiesc că au fost găsite soluții de tip familial în acest răstimp mai ales că față de decembrie 2019 numărul asistenților maternali a crescut doar cu 78 specialiști. Insuficient. În acest răstimp, apelul POR pe precedentul mecanism financiar european AP.8 PI 8.3C – Grup vulnerabil: „copii” – apel 3 rămîne disponibil doar celor care dețin centre de plasament (cu o majoritate covârșitoare DGASPC-uri) și neaccesat de autorități  dată fiind continua prelungire a acestuia. Aceste clădiri adecvate  se pot construi și azi dacă există voință la nivel județean, nu cred că era nevoie neaparată de PNRR dar ce e în plus nu strică. Rămâne doar să vedem dacă se vor găsi furnizori care să arate voință pentru a operaționaliza și construi aceste facilități. Termenul legal a fost depășit, recomandările de țară sunt evidente în acest domeniu, fondurile sunt disponibile…ce mai așteptăm?

 

  • Politici de locuire socială, inclusiv construirea de locuințe pentru tineri/locuințe sociale/ locuințe de necesitate/ locuințe pentru specialiști din sănătate și învățământ. Mă voi referi aici doar la locuirea socială care de altfel este o provocare mai ales în mediul urban unde locuirea în general  o problemă greu de gestionat. Locuirea socială în România s-a realizat în așezări informale mai degrabă decât ca și o măsură ESENȚIALĂ în  politica de integrare a persoanelor vulnerabile. Astfel s-a ajuns la cartiere marginalizate, “ghetoo”-uri organizate endemic rezultat al lipsei politicii de locuire sociale consecvente. A dezvolta fondul locativ al locuirii este o idee foarte bună, mai ales pentru a păstra tinerii în comunitate, persoanele resursă cheie cum sunt medicii sau profesorii. Dar, a dezvolta fondul locativ adresat persoanelor/familiiilor vulnerabile fără a propune o politică de alocare ce integrează indicatori sociali de calitate este profund greșit deoarece concentrează în același spațiu geografic persoane și familii cu un orizont de dezvoltare socio-economic  limitat la nivelul prestației sociale, sub stigma societății de “asista’i social” și cu  tolerarea comportamentelor deviante de către autorități. Se creează o comunitate cu valori și norme aparte și nu mare ne va fi mirarea când vom realiza că problemele acestor comunități ne vor copleși. Sper ca în cadrul PNRR o componentă serioasă a acestei politici vor fi și măsurile soft, nu doar aspectele ce țin de infrastructură.

Acestea fiind spuse, revenim la reforma propusă și la cuvintele ministrului Ghinea. Sigur, măsurile propuse se adresează unor categorii cât se poate de încercate dar din punctul meu de vedere, a reforma un sistem înseamnă a regândi bazele lui, rolurile instituțiilor în așa fel încât asistența și suportul de specialiate să ajungă cât mai repede și cu o intervenție cât mai adecvată la OM, să fie unul susteanbil și finanțat adecvat. Dacă empatizăm cu persoana vulnerabilă  identificăm câteva nevoi: vreau să mă ajute cineva, cât mai repede. Pornind de la aceste două nevoi reforma ar trebui cred eu să se discute în jurul

  1. Digitalizării  nevoii sociale – pentru a ajunge cât mai repede la om;
  2. Management de caz  – un profesionist pentru fiecare persoană vulnerabilă. Nu vă speriați, un profesionist poate fi manager de caz pentru mai multe persoane
  3. Servicii sociale adaptate nevoilor, pe o piață liberă.

Să ne auzim cu bine!

Surse de infromare

http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/transparenta/statistici/buletin-statistic

http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/156097

https://www.agerpres.ro/economic-intern/2021/03/19/video-ghinea-pe-langa-investitii-pnrr-este-despre-reforme-fara-reforme-cu-bani-nu-rezolvi-totul–681478

PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ (PNRR)

9925-managerial-skills-hallmarks-great-leaders-640x360

În căutarea liderilor

Pandemia de Coronavirus a reușit să ridice puțin vălul așezat între noi și trăirea comunitară autentică, bazată pe acțiune și valori de întrajutorare.

Ne testează toate sistemele de resort comunitare precum cel de sănătate, de educație, public, social, financiar, etc. Dar mai testează și sistemul personal de valori. Atunci când propria noastră siguranță este pusă în pericol și ea nu poate fi garantată de avuție, statut profesional sau de “bula” noastră de ignoranță  în care ne credeam intangibili,  viața noastră devine un exercițiu de balans asemănător refugiaților care călătoresc pe un “raft -boat” din Turcia pe țărmurile Greciei în căutarea unui vis. Într-un astfel de balans comunitar, educația, disciplina de grup, respectarea normelor și unitatea sunt esențiale iar contextul relevă liderii și demagogii societății.

Liderii organizează, sunt proactivi și consecvenți, gândesc și au viziune pe termen lung în dezideratul de a crea o comuniune mai bună în familia lor, la locul lor de muncă în cartier sau în orașul și țara lor. Demagogii sunt doar vocali, fug de decizie și responsabilitatea ei, în același timp sunt dornici de atenție. Acțiunile cele mai comune și naturale devin breaking-news și dovezi de implicare comunitară.

De aceea găsim în mediul online sau mass-media mai mulți demagogi decât lideri. Neuitând însă că suntem în același raft-boat avem mai mult ca oricând nevoie de lideri autentici care să ne ofere exemple de conduită și direcții morale, să tempereze comportamentele haotice și distructive ale celorlalți. Direcția însă depinde de acțiunea noatră, a tuturor.

Marea dă semne de liniștire dar încă furtuna nu a încetat. Oportunitatea oricărei perioade de criză este că ne ajută să putem identifica mult mai ușor persoanele valoroase, persoanele care se gândesc la binele grupului înainte de cel personal și a căror ghidaj moral denotă incluziune, sacrificiu, empatie.

Cu toții trebuie să ne întrebăm în aceste zile care sunt acele persoane pe care dorim să le urmăm. Care sunt aceia alături de care eu personal vreau să stau alături pe timpuri de furtună?

Societatea noastră are multe persoane cu un ghidaj moral sănătos dar suferă evident la nivelul liderilor. Simțim cu toții nedreptatea, o vedem și de multe ori chiar participăm pasiv la ea însă nu avem curajul necesar care ne transformă din adept în lider. Nu suntem pătrunși de credință atât de viguros încât să o promovăm în ciuda coercițiilor exercitate de presiunea pierderii statusului social, locului de muncă sau  opinia celor din jur. Suntem slabi dar nu aveam cum să fim puternici deoarece nici istoria recentă și nici educația nu integrează astfel de valori.

Perioada de izolare ne-a oprit din fuga oarbă către profit și bunăstare materială și ne-a forțat să analizăm puțin mai central traiul zilnic. La diferite niveluri vor exista schimbări generate de un proces de introspecție și autoevaluare sau generat de condiții externe. Reset-ul nu va fi restart dar anumite planuri vor suferi inevitabil schimbări. Cel mai sănătos este ca aceste schimbări să vină în urma unor decizii personale și nu forțate de context iar ele vor fi însoțite de câteva întrebări eșențiale ce privesc

  • Latura personală: Am facut tot ce am putut să fiu de folos persoanelor expuse din proximitatea mea? Am reușit prin comportamentul meu să nu pun în pericol pe nimeni?Am manifestat empatie? Am susținut informarea corectă?
  • Latura profesională: Voi mai avea un loc de muncă ? Mă împlinește ceea ce făceam? Se poate adapta locul meu de muncă noilor condiții? Angajatorul are grijă de mine și de ceilalți angajați?
  • Latura comunitară: Mă reprezintă liderii actuali ai comunității? Sunt mulțumit de răspunsul lor la situația de criză? Care reprezentanți ai diferitelor sectoare comunitare și-au dus la îndeplinire misiunea și care nu?

Răspunzând la aceste întrebări putem identifica măcar un lider în noi înșine, în grupul de prieteni în rândul reprezentanților autorităților sau a șefilor noștrii.

O criză este și o oportunitate și de aceea este momentul prielnic ca în jurul acestor lideri autentici să creăm comunități de implicare. Putem azi cerne mai bine decât oricând dacă viața noastră merge după principii sănătoase, dacă locul de muncă e cel potrivit sau dacă conducătorii urbei și a instituțiilor sunt cei pe care îi dorim să ne protejeze.

Cu câteva zile înainte de ieșirea din starea de urgență riscul cel mai mare este să nu fi învățat nimic!

Pentru alte persoane

Linia a doua

Cartierele marginalizate sunt în prima linie a riscului epidemic și economic dar și locul unde măsurile sistemului de protecție socială își vor testa limitele. Aici găsim sărăcie extremă, lipsa educației, delincvență, abuz, izolare geografică, acces deficitar la resurse comunitare respectiv indiferență instituțională. Locuitorii acestor cartiere au fost și continuă să fie marginalizați de autorități și comunitate în general  într-un troc ce îmbină elemente de comfort, așteptări limitate și manipulare.  Puține au fost măsurile reale destinate integrării acestor comunități.

Comunitatea  se aseamănă cu imunitatea. Ea se poate dezvolta și devine puternică doar dacă toate sistemele lui de suport sunt funcționale. Situația de azi ne dă măsura maturității și testează din toate încheieturile valorile și principiile după care ne-am ghidat în ultimii treizeci de ani. Dacă nu facem o evaluare serioasă a fiecărui sistem atunci vom fi trecut prin pandemie în zadar.

Analizând astfel sistemul social azi observăm componente esențiale care au fost ignorate pentru care plătim factura și anume:

Politica de locuire pentru familiile aflate în nevoie

a creat  zone marginalizate, blocuri de locuințe și cartiere întregi de familii cu copii care nu dispun de mijloace de subzistență,  repere comportamentale pozitive sau orizonturi de dezvoltare sănătoasă. În aceste  zone, normele comunitare sunt create endemic deoarece autoritatea a stat deoparte iar azi, influența ordonanțelor de urgență și intervenția autorităților este de termen scurt. Aici multe familii nu au acces la utilități (apă sau curent), majoritatea copiilor nu fac teleșcoală deoarece nu dispun de infrastructura necesară sau controlul și supervizarea parentală. Foarte multe dintre familii trăiesc la limita subzistenței, veniturile alternative au fost întrerupte și resursele sunt pe final…

https://stirileprotv.ro/stiri/social/pandemia-de-coronavirus-un-cosmar-pentru-victimele-violentei-domestice-zcriza-face-ca-totul-sa-fie-mai-rau.html

Insuficiența serviciilor sociale la nivel de comunitate 

a creat categorii de persoane vulnerabile care sunt pur si simplu captive în stări de violență domestică, fără un acoperiș deasupra capului, izolate cu o persoană cu dizabilitate, cu o dependență, etc. Pentru ele, în aceste momente de limitare a contactelor sociale va cauza o accentuare rapidă a degradării sănătății mentale sau în anumite cazuri, o agravare a formei de abuz.

Slabă pregătire și lipsă de colaborare interinstituțională 

a creat două fenomene comunitare: persoane vulnerabile s-au găsit părăsite de sistemul de protecție și multe persoane care, apelând autoritățile și constatând lipsa acțiunilor concrete, și-au pierdut încrederea în acest sistem și rămân descurajați.  Neîncrederea în autorități este rezultatul unui sistem care nu este centrat pe interesele cetățeanului. Pentru a-i recâștiga încrederea drumul va fi lung.

Lipsa unei planificări strategice la nivelul comunității bazată pe incluziune

a creat zone marginalizate lipsite de infrastructură de bază, interconectivitate slabă, îngreunarea accesului  la resurse. Aceste comunități sunt ultimele luate în vedere atunci când se gândesc investițiile locale și/sau regionale iar această ierarhizare rezultă din asteptări mici și lipsă de viziune macro la nivel de comunitate.

Descurajarea parteneriatului public – ONG.

Sectorul societății civile este cel mai flexibil și poate răspunde cel mai repede nevoilor de moment pe când sistemele publice sunt greoaie care necesită timp pentru a adapta. În aceste momente e mai clar ca oricând că aceste forme de organizare adună resurse importante, atât umane cât și financiare și pot crea rețele întregi de suport (distribuire alimente, materiale de protecție, suport emoțional, etc.). Pe timp de “pace” ONG- urile  pot aduce un plus de eficiență a banului public dar și transparentizarea cheltuielilor atât timp cât politicul sau business-ul nu influențează mediul asociativ și el devine unul liber. Azi, comunitățile care au avut o societate civilă organizată și vivace au reușit să mobilizeze în timp record voluntari și resurse care să ajungă la persoanele vulnerabile.

Din păcate și în momente de criză aceste eforturi sunt împiedicate politic de cei care ar trebui să fie aproape de persoanele vulnerabile.

https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-23867849-cum-fost-suspendat-ordinul-care-prevedea-persoanele-peste-65-ani-sunt-sunate-autoritati-ajutate-alimente-medicamente-dupa-fusese-aprobat.htm

Direcții..        

Un sistem social preventiv și nu reactiv, bazat pe servicii sociale complementare și implicarea ONG-urilor în activitatea de prevenție și intervenție sunt soluții care au dat roade în societăți mai avansate și care pot pune mâine la adăpost aceste persone vulnerabile. Punctual:

  • Politică de locuire respectând toate dimensiunile conceptului de integrare socială, unde familiilor care se află în dificultate nu le sunt atribuite locuințe sociale la marginea societății dar unde există modele pozitive, sănătoase în jur.
  • Politici publice bazate pe asigurarea de servicii sociale pentru toate persoanele vulnerabile. Prestațiile sociale trebuie să vină complementar acestora și nu invers.
  • Informatizarea sistemului, registre locale și județene de nevoi sociale  și dezvoltarea competențelor lucrătorilor din domeniu
  • Externalizarea serviciilor socialeși finanțarea adecvată , România alocă în continuare cel mai mic procent din PIB pentru protecție socială

https://www.caleaeuropeana.ro/eurostat-romania-a-alocat-in-2017-doar-14-din-pib-pentru-protectia-sociala-cel-mai-mic-procent-inregistrat-de-o-tara-mebmbra-a-uniunii-europene/

În linia întâi, a sistemului medical, suprasolicitarea se traduce în  alegerea imorală dar necesară a pacientului ce primește asistență pulmonară a ventilatorului, în sistemul social alegerea este a celui care primește pachetul cu alimente … la fel de imorală.

Dacă va trebui să construim ceva mai bine decât am făcut-o până azi atunci să o facem pe principiile solidarității sociale și a implicării active în viața comunității. Să ne propunem ca la următoarea criză nu două persoane să ajute o sută de familii, dar ca o sută de familii să ajute cele două persoane vulnerabile ale comunității.